William Shakespeare

   Servitutea modernã este o servitute voluntarã,consimþitã de mulþimea de sclavi care se târãsc pe suprafaþa pãmântului.Ei îºi cumpãrã toþi, la fel, mãrfurile care îi aservesc tot mai mult.Ei aleargã toþi cãtre o muncã tot mereu mai alienantã, care li se oferã printr-un consimþãmânt generos,dacã sunt suficient de cuminþi. Ei înºiºi aleg stãpânii pe care îi vor servi. Pentru cã aceastã tragedie amestecatã cu absurditate sã poata fi pusã în practicã,a trebuit mai întâi ca sã li se extirpe membrilor acestei clase,orice urmã a constiinþei legate de exploatarea ºi alienarea ei. Iatã deci strania modernitate a epocii noastre. Spre deosebire de sclavii din Antichitate, de ºerbii din Evul-Mediu sau de muncitorii primelor revoluþii industriale, ne aflãm astãzi în faþa unei clase total aservite, dar care nu ºtie acest lucru,sau care mai degrabã nu vrea sã-l ºtie. Prin consecinþã, ei nu cunosc revolta,care ar trebui sã fie singura reacþie legitimã a celui exploatat. Ei acceptã fãrã crâcnire viaþa jalnicã ce le-a fost construitã. Renunþarea ºi resemnarea sunt sursele nefericirii lor.

    Iatã visul nefericit al sclavilor moderni care nu aspirã, în final, decât sã se lase prinºi în hora macabrã a sistemului de alienare.

Opresiunea se modernizeazã întinzându-ºi pretutindeni formele de mistificare ce permit mascarea condiþiei de sclav.
A arãta lucrurile aºa cum sunt ele în realitate ºi nu cum sunt prezentate de cãtre putere reprezintã subversiunea sub forma ei cea mai autenticã.
Numai adevãrul este revoluþionar.




 Capitol III: Planificare teritorială şi locuinţe


«Urbanismul reprezintã aceastã luare în posesie a mediului natural ºi uman de cãtre capitalism care, dezvoltându-se logic într-o dominaþie absolutã, poate ºi trebuie sã refacã acum totalitatea spaþiului,ca propriul sau decor.»


 



    Pe mãsurã ce-ºi construiesc lumea prin efortul muncii lor alienate, decorul acestei lumi devine închisoarea în care vor trebui sã trãiascã. O lume sordidã, fãrã gust ºi miros, ce poartã în ea mizeria modului de producþie dominant.
    Acest decor este într-o construcþie fãrã sfârºit. Nimic nu e stabil aici. Reflecþia permanentã a spaþiului care ne înconjoarã îºi gãseºte justificarea în amnezia generalizatã ºi în insecuritatea în care trebuie sã trãiascã locuitorii sãi. Totul trebuie refãcut în aºa fel încât sã reflecte cât mai bine imaginea sistemului:lumea devine pe zi ce trece tot mai murdarã ºi mai zgomotoasã, precum o uzinã.
    Fiecare parcelã din aceastã lume aparþine statului sau unui particular. Apartenenþa excusivã a pãmântului,acest jaf social, se gãseºte materializat în omniprezenþa zidurilor de demarcaþie,a porþilor, gardurilor, barierelor ºi frontierelor...Sunt  urmele  vizibile ale acestei separaþii care invadeazã totul.
    Însã în paralel, unificarea spaþiilor conform intereselor culturii de piaþã este marele obiectiv al tristei noastre epoci. Lumea trebuie sã devinã o imensã autostradã,  optimizatã la extrem pentru a facilita transportul mãrfurilor. Orice obstacol, natural sau uman, trebuie distrus.
    Habitatul în care se înghesuie aceastã masã servilã este imaginea vieþii fiecãruia din ei:acesta se aseamãnã cu cuºtile,cu închisorile, cu cavernele. Dar spre deosebire de sclavi sau deþinuþi, exploataþii timpurilor moderne trebuie sã-ºi plãteascã cuºca pe care o locuiesc.



«Cãci nu este omul cel ce a devenit anormal, ci lumea în care trãieºte.»


top
Capitol IV: Mărfuri

«O marfã poate pãrea, la prima vedere,un lucru trivial, ce se înþelege de la sine. Analiza noastrã a arãtat, din contrã, cã este un lucru foarte complex, plin de subtilitãþi metafizice ºi de justificãri teologice»



În aceastã locuinþã strâmtã ºi lugubrã sunt înghesuite noile mãrfuri care ar trebui, conform mesajelor publicitare omniprezente, sã-i aducã fericirea ºi împlinirea. Dar, cu cât acumuleazã mai multe mãrfuri,cu atât posibilitatea ca într-o zi sã atingã fericirea se îndeparteazã de el.

«La ce-i foloseºte unui om sã posede totul,dacã îºi pierde sufletul»

    Marfa, ideologicã prin esenþã, deposedeazã de muncã sã pe cel ce a produs-o ºi deposedeazã de viaþa sa pe cel care o consumã. În sistemul economic dominant, nu cererea este cea care  condiþioneazã ofertã, ci oferta cea care determinã cererea. În acest fel, de o manierã periodicã, noi nevoi sunt create, pentru ca rapid acestea sã fie  considerate nevoi vitale de imensa majoritate a populaþiei: a fost radioul la început, apoi al maºina, televizorul, calculatorul, iar acum telefonul celular.

    Toate aceste mãrfuri, distribuite masiv într-un interval de timp foarte limitat, modificã în profunzime relaþiile umane: ele servesc, pe de o parte, de a izola un pic mai mult oamenii  de semenii lor, iar pe de alta parte sunt folosite pentru a difuza mesajele dominante ale sistemului. Lucrurile pe care le posedãm sfârºesc prin a ne poseda.

  



 Capitol V: Hrănire

«Ceea ce este hrana pentru unul este otravã pentru altul.»

 

   
    În special momentele din zi când sclavul modern se hrãneºte ilustreazã cel mai bine starea de decrepitudine în care acesta a ajuns. Dispunând de un timp mereu mai limitat pentru a-ºi prepara ºi îngurgita hrana, el este redus la consumul gen "hai-repede-repede" al produselor industriei agro-chimice. El rãtãceºte prin supermarketuri în cãutarea hranei de calitate tot mai îndoielnicã, pe care  societatea falsei abundente consimte sã i-o dea. Dar chiar ºi aici, posibilitatea lui de a alege este numai o iluzie. Abundenþa produselor alimentare nu ascunde decât  degradarea ºi falsificarea acestora. Nu este vorba, evident, decât de produse modificate genetic,  un melanj de coloranþi ºi conservanþi, de pesticide, de hormoni ºi alte invenþii ale modernitãþii. Plãcerea imediatã este regula modului de alimentaþie dominant, ca de altfel regula tuturor formelor de consum. Iar consecinþele ne sunt la îndemânã pentru a ilustra aceastã manierã de a se alimenta.

    Dar mai ales în faþa sãraciei unui mare procent din populaþie, omul occidental se bucurã de poziþia sa ºi de consumul sãu frenetic. Cu toatea acestea, mizeria este prezentã peste tot unde domneºte societatea  totalitarã de piaþã. Lipsurile reprezintã reversul medaliei falsei abundenþe. Iar într-un sistem care defineºte inegalitatea drept un criteriu de progres, chiar dacã producþia agro-chimicã este suficientã pentru a hrãni totalitatea populaþiei mondiale, foamea nu va trebui niciodatã sã disparã.

«Ei au fost convinºi cã omul, specia cea mai pãcãtoasã din toate, dominã creaþia. Toate celelalte creaturi n-ar fi fost create decât pentru a-i furniza hrana, blãnurile, pentru a fi martirizate, exterminate»

  Cealaltã consecinþã a falsei abundenþe alimentare este generalizarea uzinelor concentraþionale ºi exterminarea masivã ºi barbarã a speciilor care servesc la hrãnirea sclavilor. Acolo se gãseºte esenþa însãºi a modului de producþie dominant. Viaþa ºi umanitatea nu rezistã în faþa dorinþei de profit a câtorva.


top
Capitol VI: Distrugerea mediului

«Este foarte trist când ne gândim cã natura vorbeºte iar omul nu o ascultã»




   Jefuirea resurselor planetei, producþia abundentã de energie ºi de mãrfuri,gunoaiele ºi alte deºeuri ale consumului ostentativ  afecteazã grav ºansele de supravieþuire ale Pãmântului ºi ale speciilor care îl populeazã. Dar pentru a lãsa libertate totalã de desfãºurare capitalismului sãlbatic, creºterea nu trebuie sã se opreascã niciodatã. Trebuie sã producem, sã producem ºi iar sã re-producem.

    Iar astãzi, aceiaºi poluatori se prezintã drept salvatorii potenþiali ai planetei. Aceºti imbecili ai show-business-ului subventionaþi de firmele multinaþionale încearcã se ne convingã cã o simplã schimbare a obiceiurilor noastre de viaþã va fi suficientã pentru a salva planeta de la dezastru. ªi în timp ce ne culpabilizeazã, ei continuã sã ne polueze fãrã încetare mediul înconjurãtor ºi spiritul. Aceste biete teze pseudo-ecologiste sunt reluate în cor de toþi politicienii veroºi, precum un slogan publicitar. Dar ei se feresc totdeauna de a propune o schimbare  radicalã în sistemul de producþie. Ca întotdeauna, este vorba de a schimba câteva detalii pentru cã totul sã poatã rãmâne neschimbat, ca înainte.



 Capitol VII: Muncă

Munca, Travail (fr.), din latinul "Tri Palium":"trei piloni", vechi instrument de torturã




    Dar pentru a intra în hora consumului frenetic este nevoie de bani, iar pentru a avea bani, trebuie sã munceºti, adicã sã te vinzi. Sistemul dominant a fãcut din muncã principala sa valoare. Iar sclavii trebuie sã munceascã tot mereu mai mult pentru a-ºi plãti, pe credit, viaþa mizerabilã. Ei se epuizeazã muncind, pierd marea parte a forþei lor vitale ºi se supun celor mai rele umilinþe. κi risipesc întreaga viaþã fãcând o activitate obositoare ºi plicticoasã, pentru profitul câtorva.

    ªomajul modern a fost inventat pentru a ne înfricoºa sau pentru a mulþumi fãrã încetare puterii de a se fi arãtat generoasã cu noi. Ce ne-am face fãrã aceastã torturã care este munca? Fãrã aceste activitãþi alienante ce ne sunt prezentate ca o eliberare. Câtã degradare ºi câtã mizerie!

    Sub presiunea permanentã a cronometrului, fiecare gest al sclavilor este calculat în scopul creºterii productivitãþii. Organizarea ºtiinþificã a muncii constituie esenþa însãºi a deposedãrii muncitorilor pe de o parte de fructul muncii lor, iar pe de alta parte de timpul pe care-l petrec cu producerea în mod automatic a mãrfurilor ºi serviciilor. Rolul angajaþilor se confundã cu cel al maºinilor din uzine, cu cel al ordinatoarelor din birouri. Timpul plãtit nu se mai întoarce.

    Astfel, fiecãrui angajat îi este atribuitã o sarcinã repetitivã, fie intelectualã, fie fizicã. El este specialist în domeniul sãu de producþie. Aceastã specializare se regãseºte, la nivelul planetei, în cadrul diviziunii internaþionale a muncii.Se concepe în occident, se produce în Asia ºi se moare în Africa.



Capitol VIII: Colonizarea din toate categoriile de viaţă


«Omul, în ansamblul sau, este condiþionat comportamentului productiv prin organizarea muncii, iar în afara uzinei el îºi pãstreazã aceeaºi piele ºi acelaºi cap.»





    Sclavul modern ar fi putut sã se mulþumeascã  cu servitutea sa la lucru, dar pe mãsurã ce sistemul de producþie colonizeazã toate sectoarele vieþii, "dominatul" îºi pierde timpul sau liber în distracþii, divertismente ºi vacanþe organizate. Nici un moment al cotidianului sãu nu scapã dominãrii sistemului. Fiecare clipã a vieþii sale este invadatã. Este un sclav la timp plin.
 

top
 Capitol IX: Comerciale medicament

«Medicina te face sã mori lent.»




    Degradarea generalizatã a mediului sãu, a aerului pe care îl respirã ºi a hranei pe care o consumã, stresul condiþiilor de muncã ºi ansamblul vieþii sale sociale sunt la originea noilor boli ale sclavului modern.
El este bolnav de condiþia sa servilã ºi nici o medicinã nu va putea vreodatã remedia acest rãu. Singurã, doar eliberarea completã de condiþia în care se gãseºte prins îi poate permite sclavului modern sã se elibereze de suferinþele sale.
   
    Medicina occidentalã nu cunoaºte decât un singur remediu în faþa durerilor de care suferã sclavul modern: Mutilarea. Pacienþii medicinei de piaþã sunt trataþi prin chirurgie, antibiotice sau chimioterapii. Se atacã doar consecinþele rãului,fãrã a-i cãuta niciodatã cauza. Un lucru este înþeles, odatã ce este explicat:o atare cercetare a cauzelor ar duce inevitabil cãtre o condamnare fãrã drept de apel a organizãrii sociale în ansamblul ei.

    Tot aºa cum a transformat toate detaliile lumii noastre în marfã, sistemul actual a fãcut din corpul nostru tot o marfã, un obiect de studiu ºi de experienþã pentru ucenicii vrãjitori ai medicinei de piaþã ºi ai biologiei moleculare. Astfel, stãpânii actuali ai lumii sunt deja pregãtiþi pentru brevetarea viului, a vieþii.
Descifrarea completã a ADN-ului genomului uman reprezintã punctul de plecare pentru o nouã strategie pusã în practicã de cãtre putere. Decodarea genomului uman nu are ca scop decât amplificarea considerabilã a formelor de dominare ºi control.

    Corpul nostru, la rândul lui, dupã multe alte lucruri, ne-a scãpat de sub control.




 Capitol X: Ascultarea ca oa doua natura

«Prin supunere se dezvoltã reflexele de servitute.»





   Ce-i mai bun din viaþa sa îi scapã, dar el continuã tot aºa cãci are dintotdeauna obiºnuinþa de a se supune. Supunerea a devenit a doua sa naturã. El se supune fãrã a ºti de ce, ci pentru simplul fapt cã ºtie cã trebuie sã se supunã. Supunere, producþie ºi consum, iata tripticul care-i dominã viaþa. El se supune pãrinþilor, profesorilor, ºefilor, patronilor, comercianþilor. El se supune legii ºi forþelor de ordine. El se supune tuturor puterilor, cãci el nu ºtie sã facã nimic altceva. Nesupunerea îl înspãimântã mai tare decât orice, cãci nesupunerea înseamnã risc, aventurã, schimbare. Dar aºa cum copilul se panicheazã când îºi pierde din vedere pãrinþii, tot aºa sclavul modern este pierdut fãrã puterea care l-a creat. ªi atunci continuã sã se supunã.
   
    Frica este cea care face din noi sclavi ºi tot ea ne menþine în aceastã condiþie. Ne înclinãm în faþa stãpânilor lumii, acceptãm aceastã viaþã plinã de umilinþe ºi de mizerie doar de fricã.
   
    ªi totuºi dispunem de forþa numericã în faþa acestei minoritãþi care guverneazã. Forþa lor nu vine de la poliþia care-i serveºte ci din consimþãmântul nostru. Ne justificãm laºitatea în faþa înfruntãrii legitime a forþelor care ne oprimã printr-un discurs plin de umanism moralizator. Refuzul violenþei revoluþionare este bine ancorat în spiritele celor ce se opun sistemului în numele valorilor pe care chiar sistemul ni le-a inoculat.
   
    Însã puterea nu ezitã niciodatã de a utiliza violenþa atunci când se pune problema de a-ºi conserva supremaþia.




 Capitol XI: Aplicarea şi monitorizarea

«Sub un guvern care aresteazã ºi închide pe nedrept, locul omului cinstit este,de asemenea, în închisoare.»




    Exista totuºi, încã, indivizi care scapã controlului conºtiinþelor. Dar aceºtia sunt sub supraveghere. Orice formã de rãzvrãtire ºi de rezistenþã este automat definitã ca activitate deviantã sau teroristã. Libertatea nu existã decât pentru cei care apãrã imperativele societãþii de piaþã. Opoziþia realã contra regimului dominant este, de acum înainte, complet clandestinã. Pentru aceºti opozanþi, represiunea este regula de bazã. Iar tãcerea majoritãþii sclavilor în faþa acestei represiuni este rezultatul campaniilor politice ºi de media care neagã existenþa conflictulului din societatea realã.



 Capitol XII: Bani

«Iar ceea ce fãceam odinioarã din dragoste pentru Dumnezeu, facem acum din iubire pentru bani, adicã din iubire pentru ceea ce ne dã sentimentul celei mai înalte puteri ºi a unei constiinþe curate.»





    Tot aºa precum fiinþele oprimate ale istoriei, sclavul modern are nevoie de misticã ºi de Zeul sãu pentru a anestezia rãul care-l invadeazã ºi suferinþa care-l striveºte. Însã acest Zeu, cãruia ºi-a vãndut sufletul, nu este nimic altceva decât neant. O bucatã de hârtie, un numãr care are sens numai pentru cã toatã lumea a decis ca sã-i dea unul. Pentru acest nou Zeu el studiazã, munceºte, se luptã ºi se vinde. Pentru acest nou Zeu el abandoneazã orice valori ºi este gata sã facã orice. El crede cã posedând mulþi bani se va elibera de constrângerile în care se simte închis. Ca ºi când posesia ar merge mânã în mânã cu libertatea. Eliberarea vine dintr-o ascezã care vine din stãpânirea de sine, din dorinþa ºi din voinþa de a acþiona. Eliberarea se aflã în A FI, nu în A AVEA. Dar pentru aceasta e nevoie de hotãrârea de a nu mai servi, de a nu mai fi supus. Trebuie sã rupã cu o obiºnuinþa pe care nimeni, se pare, nu îndrãzneºte sã o discute.



top
Capitol XIII: Nu există nici o alternativă la organizarea socială dominantă





    Sclavul modern este convins cã nu existã alternativã la organizarea prezentã a lumii. El se resemneazã sã ducã o astfel de viaþã, cãci crede cã nu poate exista o alta pentru el. În aceasta stã forþa prezentei dominãri: în întreþinerea iluziei ca acest sistem care a colonizat întregul glob reprezintã sfârºitul istoriei. Clasa dominatã a fost fãcutã sã creadã cã a se adapta la ideologia puterii este echivalent cu a se adapta lumii aºa cum este ºi aºa cum a fost dintotdeauna. A visa la un alt fel de lume a devenit o crimã condamnatã unanim de cãtre toate media ºi toate puterile. Criminalul este de fapt cel ce contribuie, conºtient sau nu, la demenþa structurii sociale dominante. Nu este nebunie mai mare decât cea a sistemului actual.



 Capitol XIV: Imaginea

«ªi chiar dacã nu ne va scãpa, ºtiut sã fie de tine, oh, rege, cã noi nu vom sluji dumnezeilor tãi ºi înaintea chipului de aur pe care tu l-ai aºezat nu vom cãdea la pãmânt!»





    În faþa dezolantei lumi reale, sistemul trebuie sã colonizeze în totalitate conºtiinþa sclavilor. Asa se face cã, în sistemul dominant, forþele de represiune sunt precedate de ºantaj care, încã din copilãrie îºi indeplineºte misiunea de formare a sclavilor. Ei trebuie sã-ºi uite condiþia servilã, închisoarea ºi viaþa mizerabilã. E de ajuns sã vezi aceastã mulþime hipnotizatã conectatã la toate ecranele ce îi insoþesc pas cu pas în viaþa cotidianã. Ei îºi deturneazã insatisfacþia permanentã prin reflexul manipulat de a visa la o viaþã luxoasã, la câºtiguri de bani fabuloase, la glorie ºi la aventurã. Dar visele lor sunt tot atât de lamentabile ca ºi viaþa lor de mizerie.

    Existã imagini pretutindeni, pentru orice ºi pentru oricine. Ele poartã în ele mesajul ideologic al societãþii moderne ºi servesc ca instrument de unificare ºi de propagandã. Ele se înmulþesc tot mai mult pe mãsurã ce omul este deposedat de lumea ºi de viaþa sa. Copilul este prima þintã a acestor imagini, caci  libertatea trebuie sufocatã încã din leagãn. Acesta trebuie sã devinã un idiot, sã i se înãbuse orice formã de reflexie ºi de criticã. Toate acestea se fac, desigur, cu complicitatea deconcertantã a propriilor pãrinþi, care nu pot opune vreo rezistenþã forþei cumulate de lovire a tuturor mijloacelor moderne de comunicare. Cumpãrã chiar ei înºiºi toate mãrfurile necesare aservirii propriilor copii. Ei abdicã din rolul de educatori ai propriilor copii, livrându-i pe aceºtia în bloc sistemului de abrutizare ºi de mediocritate.

    Existã imagini pentru toate vârstele ºi pentru toate clasele sociale. Iar sclavii moderni confundã aceste imagini cu cultura ºi chiar cu arta. Pentru a epuiza stocurile de mãrfuri se face apel la instinctele cele mai josnice. Iar femeia este, o datã în plus, cea care plãteºte cel mai scump preþ, dublu sclavã în societatea de consum. Ea este redusã la condiþia de simplu obiect de consum. Revolta însãºi a devenit o imagine care se vinde pentru a-i distruge mai eficient potenþialul subversiv. Imaginea este întotdeauna forma de comunicare cea mai simplã ºi cea mai eficace. Cu ajutorul ei se construiesc modele, se abrutizeazã ºi se mint masele, li se creazã frustrari. Ideologia de piaþã se difuzeazã prin intermediul imaginilor, cãci se urmãreºte mereu acelaºi obiectiv: Sà SE VÂNDÃ. Modele de viaþã sau de produse, comportamente sau mãrfuri, nu are importanþã ce, important este Sà SE VÂNDÃ!



 Capitol XV: Divertisment

“TV brutalizat cei care privesc, nu cei care sunt”





    Aceºti sãrmani oameni se distreazã, dar acest divertisment serveºte doar pentru a distrage atenþia de la adevãratul rãu care îi striveºte. Aceºti sclavi ºi-au lãsat viaþa pe mâna altora, pentru a face ce vor cu ea ºi se prefac chiar cã sunt mândri de acest lucru. Încearcã în van sã-ºi arate satisfacþia, cãci nu pot pãcãli pe nimeni. Nu reuºesc sã se pãcãleascã nici chiar pe ei înºiºi când îºi privesc reflexia de gheaþã din oglindã. Astfel îºi pierd ei timpul privind la niºte imbecili care încearcã sã-i facã sã râdã, sã cânte, sã viseze sau sã plângã. Prin canalele de sport sclavul modern este fãcut sã simtã succesul ºi eºecul, forþele ºi victoriile pe care nu le-au experimentat niciodatã pe viu,în viaþa lor de zi cu zi. Ei trãiesc prin procurã, prin împrumut, o viaþã de mâna a 2-a în faþa televizorului. În timp ce odinioarã, împãrãþii Romei antice cumpãrau supunerea poporului cu pâine ºi cu circ, în ziua de azi tãcerea sclavilor este cumpãratã cu divertisment ºi consum de vid.



top
 Capitol XVI: Limbă

  «Credem cã stãpânim cuvintele, dar de fapt cuvintele sunt cele care ne stãpânesc pe noi.»





    Dominarea constiinþelor trece, în mod esenþial, prin folosirea viciatã a limbajului de cãtre clasa dominantã economic ºi social. Fiind proprietara ansamblului mijloacelor de comunicare, puterea difuzeazã ideologia de piaþã prin sensuri fixe, trunchiate sau amestecate atribuite cuvintelor.
    Cuvintele sunt prezentate ca a fi neutre, iar definiþia lor cã a fi evidentã. Însã, sub controlul puterii limbajul desemneazã mereu alte lucruri decât realitatea vieþii.
    Este, înainte de toate, un limbaj al resemnãrii ºi al neputinþei, limbajul acceptãrii pasive a lucrurilor aºa cum sunt ºi cum trebuie sã rãmânã. Cuvintele sunt lacheii sistemului dominant de organizare a vieþii. Însuºi simplul fapt de a le folosi limbajul puterii ne condamnã la neputinþã.
    Rezolvarea problemei limbajului se aflã în centrul luptei pentru emanciparea omenirii. Nu este doar o simplã formã de dominaþie ce se adaugã altora, ci este însãºi inima proiectului de aservire al sistemului totalitar de piaþã.

    Numai printr-o re-apropiere a limbajului ºi a comunicãrii reale între persoane este posibilã producerea unei schimbãri reale. Doar în acest mod proiectul revoluþionar întâlneºte proiectul poetic. În efervescenþa popularã, cuvântul este reinventat de cãtre grupuri numeroase de oameni. Creativitatea spontanã se aflã în fiecare din noi ºi reprezintã forþa care ne uneºte.
   


 Capitol XVII: Iluzia de vot şi a democraţiei parlamentare

«A vota înseamnã a abdica.»


 


    Cu toate acestea, sclavii moderni sunt convinºi cã sunt buni cetãþeni. Ei cred cã îi voteazã ºi decid liber pe cei care îi vor conduce. Ca ºi cum ar avea posibilitatea de a alege cu adevãrat. Alegerea lor nu este de fapt decât o iluzie. Credeþi cã este vreo diferenþã fundamentalã între proiectele societãþii în care veþi trãi atunci când trebuie sã alegeþi între PS ºi UMP în Franþa, între democraþi ºi republicani în SUA, între laburiºti ºi conservatori în Anglia? În fapt, nu existã opoziþie realã, cãci partidele politice dominante sunt într-un total acord în ceea ce priveºte esenþialul: conservarea societãþii de piaþã existente. Nu existã partide politice, succeptibile de a acceda la putere, care sã punã în discuþie dogma societãþii de piaþã. Iar aceste partide dominante, cu complicitatea mass-mediei, monopolizeazã scena politicã. Ei se ceartã pe detalii fãrã importanþã, în timp ce tot restul rãmâne neschimbat. În fapt ei îºi disputã scaunele ºi funcþiile oferite de cãtre sistemul parlamentar de piaþã. Aceste certuri penibile sunt difuzate pe toate canalele media în scopul de a distrage atenþia de la adevãrata dezbatere asupra alegerii societãþii în care dorim sã trãim. Superficialitatea ºi trivialitaþile eclipseazã profunzimea înfruntãrilor de idei. Toate acestea nu se aseamãnã, nici pe departe, cu democraþia.

    Democraþia reala se defineºte, înainte de toate, prin participarea masivã a cetãþenilor la gestionarea treburilor cetãþii. Ea este directã ºi participativã. Ea îºi gãseºte expresia cea mai autenticã în adunarea popularã ºi în dialogul permanent asupra organizãrii vieþii în comun. Forma reprezentativã ºi parlamentarã, care uzurpã numele de democraþie, limiteazã puterea cetãþenilor la simplul drept de vot, adicã la nimic, atâta timp cât alegerea între gri deschis ºi gri închis nu reprezintã o veritabilã alegere. Scaunele parlamentare sunt ocupate, în imensa lor majoritate, de cãtre clasa economicã dominantã, fie ea de dreapta sau de pretinsã stângã social-democratã.

    Puterea nu trebuie cuceritã, ci de distrusã. Ea este tiranicã prin natura sa, fie cã este exercitatã de un rege, de un dictator sau de un preºedinte ales. Singura diferenþã, în cazul "democraþiei" parlamentare, este cã sclavilor le este creatã iluzia ca îºi aleg ei înºiºi stãpânul pe care îl vor servi. Votul a fãcut din ei complici ai tiraniei care îi oprimã. Ei sunt sclavi nu din cauzã cã existã stãpânii, ci exista stãpâni pentru cã ei au ales sã rãmânã sclavi.




 Capitol XVIII: Comerciale sistem totalitar





    Sistemul dominant se defineºte, deci, prin omniprezenþa ideologiei sale de piaþã. Aceasta ocupã, rând pe rând, întreg spaþiul ºi toate sectoarele de activitate. Iar ea nu spune, în esenþã, nimic altceva decât: «Produceþi, vindeþi, consumaþi, acumulaþi!» Ea reduce ansamblul raporturilor umane la raporturi de piaþã ºi considerã planeta noastrã drept o simplã marfã. Datoria pe care ne-o impune este munca servilã. Singurul drept pe care-l recunoaºte este dreptul la proprietate privatã. Singurul Dumnezeu pe care-l venereazã este banul.

    Monopolul apariþiilor în media ºi spaþiul public este total. Tribuna, scena, ecranul aparþin oamenilor ºi discursurilor favorabile ideologiei dominante. Critica acestei lumi, a sistemului, este înnecatã în torentul mediatic care determinã ce este bine ºi ce este rãu, ce putem vedea ºi ce nu.

    Ommiprezenþa ideologiei, a cultului banului, monopolul apariþiilor publice, partidul unic sub masca pluralismului parlamentar, absenþa opoziþiei vizibile, represiunea sub toate formele sale, voinþa de a transforma omul ºi lumea. Iatã chipul real al totalitarismului modern numit «democraþie liberalã» cãruia acum trebuie sã-i spunem pe adevãratul sãu nume: Sistemul Totalitar de Piaþã.

    Omul, societatea ºi întreaga planetã servesc acestei ideologii. Sistemul totalitar de piaþã a realizat, deci, ceea ce nici o altã formã de totalitarism nu a putut face înaintea lui: dominarea întregii lumi de cãtre o singurã ideologie. Astãzi exilul a devenit imposibil.



Capitol XIX: Perspective


    Pe mãsurã ce opresiunea acapareazã toate sectoarele vieþii, revolta ia forma unui rãzboi social. Manifestaþiile reapar, anunþând revoluþia ce va veni.

    Distrugerea societãþii totalitare de piaþã nu este o chestie de opþiune, ci este o necesitate, într-o lume care se ºtie condamnatã. Deoarece puterea este pretudindeni, ea trebuie combãtutã oricând ºi oriunde.

    Reinventarea limbajului, revoluþionarea permanentã a vieþii cotidiene, nesupunerea ºi rezistenþa reprezintã elementele cheie ale revoltei împotriva ordinii stabilite. Dar pentru ca din aceastã revoltã sã ia naºtere o revoluþie, trebuie ca subiectivitãþile sã se uneascã    într-un front comun.

    Trebuie sã lucrãm la unirea tuturor forþelor revoluþionare. Asta nu se poate face decât pornind de la conºtiinþa eºecurilor noastre trecute. Nici reformismul steril, nici birocraþia totalitarã nu pot reprezenta soluþii la insatisfacþia noastrã. Este necesar sã inventãm noi forme de organizare ºi de luptã.

    Autogestiunea angajaþilor ºi democraþia directã la nivelul comunei constituie bazele acestei noi forme de organizare, care trebuie sã fie anti-ierarhicã, atât în formã, cât ºi în conþinut.

    Puterea nu trebuie cuceritã, ci de distrusã.







Capitol XX: Epilog
 
«Oh, Domnilor, timpul vieþii este scurt... Iar dacã trãim, o facem pentru a cãlca pe capete de regi.»

Jean-François Brient
Traducerea: SergiuS